Osea 9:8-11 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

8. Efraim stă la pîndă împotriva Dumnezeului meu, proorocului i se întind lațuri de păsări pe toate căile lui, îl vrăjmășesc în Casa Dumnezeului său.

9. S’au afundat în stricăciune, ca în zilele Ghibei; Domnul Își va aduce aminte de nelegiuirea lor, le va pedepsi păcatele.

10. Am găsit pe Israel ca pe niște struguri în pustie, am văzut pe părinții voștri ca pe cele dintîi roade ale unui smochin, în primăvară; dar ei s’au dus la Baal-Peor, s’au pus în slujba idolului scîrbos, și au ajuns urîcioși ca și acela pe care îl iubeau.

11. Slava lui Efraim va sbura ca o pasăre: nu mai este nicio naștere, nicio însărcinare, și nicio zămislire!

Osea 9