Neemia 4:6-13 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

6. Am zidit zidul, care a fost isprăvit pretutindeni pînă la jumătate din înălțimea lui. Și poporul lucra cu inimă.

7. Dar Sanbalat, Tobia, Arabii, Amoniții și Asdodiții, s’au supărat foarte tare cînd au auzit că dregerea zidurilor înainta și că spărturile începeau să se astupe.

8. S’au unit toți împreună ca să vină împotriva Ierusalimului, și să-i facă stricăciuni.

9. Ne-am rugat Dumnezeului nostru, și am pus o strajă zi și noapte ca să ne apere împotriva loviturilor lor.

10. Însă Iuda zicea: „Puterile celor ce duc poverile slăbesc, și dărîmăturile sînt multe; nu vom putea să zidim zidul.“

11. Și vrăjmașii noștri ziceau: „Nu vor ști și nu vor vedea nimic pînă vom ajunge în mijlocul lor; îi vom ucide și vom face astfel să înceteze lucrarea.“

12. Și Iudeii, cari locuiau lîngă ei, au venit de zece ori și ne-au înștiințat despre toate locurile pe unde veneau la noi.

13. De aceea am pus, în locurile cele mai de jos, dinapoia zidului, și în locurile tari, poporul pe familii, i-am așezat pe toți cu săbiile, sulițele și arcurile lor.

Neemia 4