Marcu 14:3-10 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

3. Pe cînd ședea Isus la masă, în Betania, în casa lui Simon leprosul, a venit o femeie, care avea un vas de alabastru cu mir de nard curat, foarte scump; și, dupăce a spart vasul, a turnat mirul pe capul lui Isus.

4. Unora dintre ei le-a fost necaz, și ziceau: „Ce rost are risipa aceasta de mir?

5. Mirul acesta s’ar fi putut vinde cu mai mult de trei sute de lei (Grecește: dinari.), și să se dea săracilor.“ Și le era foarte necaz pe femeia aceea.

6. Dar Isus le-a zis: „Lăsați-o în pace; de ce-i faceți supărare? Ea a făcut un lucru frumos față de Mine;

7. căci pe săraci îi aveți totdeauna cu voi, și le puteți face bine oricînd voiți: dar pe Mine nu Mă aveți totdeauna.

8. Ea a făcut ce a putut; Mi-a uns trupul mai dinainte, pentru îngropare.

9. Adevărat vă spun că, oriunde va fi propovăduită Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va istorisi și ce a făcut femeia aceasta, spre pomenirea ei.“

10. Iuda Iscarioteanul, unul din cei doisprezece, s’a dus la preoții cei mai de seamă, ca să le vîndă pe Isus.

Marcu 14