Marcu 10:19-24 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

19. Cunoști poruncile: „Să nu preacurvești; să nu ucizi; să nu furi; să nu faci o mărturisire mincinoasă; să nu înșeli; să cinstești pe tatăl tău și pe mama ta.“

20. El I-a răspuns: „Învățătorule, toate aceste lucruri le-am păzit cu grijă din tinerețea mea.“

21. Isus S’a uitat țintă la el, l-a iubit, și i-a zis: „Îți lipsește un lucru; du-te de vinde tot ce ai, dă la săraci, și vei avea o comoară în cer. Apoi vino, ia-ți crucea, și urmează-Mă.“

22. Mîhnit de aceste cuvinte, omul acesta a plecat întristat de tot; căci avea multe avuții.

23. Isus S’a uitat împrejurul Lui, și a zis ucenicilor Săi: „Cît de anevoie vor intra în Împărăția lui Dumnezeu ceice au avuții!“

24. Ucenicii au rămas uimiți de cuvintele Lui. Isus a luat din nou cuvîntul, și le-a zis: „Fiilor, cît de anevoie este pentru ceice se încred în bogății, să intre în Împărăția lui Dumnezeu!

Marcu 10