Luca 21:20-24 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

20. Cînd veți vedea Ierusalimul înconjurat de oști, să știți că atunci pustiirea lui este aproape.

21. Atunci, cei din Iudea să fugă la munți, cei din mijlocul Ierusalimului să iasă afară din el, și cei de prin ogoare să nu intre în el.

22. Căci zilele acelea vor fi zile de răzbunare, ca să se împlinească tot ce este scris.

23. Vai de femeile cari vor fi însărcinate, și de cele ce vor da țîță în acele zile! Pentrucă va fi o strîmtorare mare în țară, și mînie împotriva norodului acestuia.

24. Vor cădea supt ascuțișul săbiei, vor fi luați robi printre toate neamurile; și Ierusalimul va fi călcat în picioare de neamuri, pînă se vor împlini vremurile neamurilor.

Luca 21