18. Am zămislit, am simțit dureri, și, cînd să naștem, am născut vînt: țara nu este mîntuită, și locuitorii ei nu sînt născuți.
19. Să învie dar morții Tăi! Să se scoale trupurile mele moarte! – Treziți-vă și săriți de bucurie, ceice locuiți în țărînă! Căci roua Ta este o rouă dătătoare de viață, și pămîntul va scoate iarăș afară pe cei morți.“
20. „Du-te, poporul meu, intră în odaia ta, și încuie ușa după tine; ascunde-te cîte-va clipe, pînă va trece mînia!
21. Căci iată, Domnul iese din locuința Lui, să pedepsească nelegiuirile locuitorilor pămîntului; și pămîntul va da sîngele pe față, și nu va mai acoperi uciderile.