15. Cine va fi arătat prin sorți că a luat din ce era dat spre nimicire, va fi ars în foc, el și tot ce este al lui, pentrucă a călcat legămîntul Domnului și a făcut o mișelie în Israel.“
16. Iosua s’a sculat disdedimineață, și a apropiat pe Israel, după semințiile lui, și a fost arătată prin sorți seminția lui Iuda.
17. A apropiat familiile lui Iuda, și a fost arătată prin sorți familia lui Zerah. A apropiat familia lui Zerah pe case, și a fost arătată prin sorți casa lui Zabdi.
18. A apropiat casa lui Zabdi pe bărbați, și a fost arătat prin sorți Acan, fiul lui Carmi, fiul lui Zabdi, fiul lui Zerah, din seminția lui Iuda.
19. Iosua a zis lui Acan: „Fiule, dă slavă Domnului, Dumnezeului lui Israel, mărturisește și spune-mi ce ai făcut, nu-mi ascunde nimic“.
20. Acan a răspuns lui Iosua, și a zis: „Este adevărat că am păcătuit împotriva Domnului, Dumnezeului lui Israel, și iată ce am făcut.
21. Am văzut în pradă o manta frumoasă de Șinear, două sute de sicli de argint, și o placă de aur în greutate de cincizeci de sicli; le-am poftit, și le-am luat; iată, sînt ascunse în pămînt în mijlocul cortului meu, și argintul este pus subt ele“.
22. Iosua a trimes niște oameni, cari au alergat în cort; și iată că lucurile erau ascunse în cortul lui Acan, și argintul era subt ele.
23. Le-au luat din mijlocul cortului, le-au adus lui Iosua și tuturor copiilor lui Israel, și le-au pus înaintea Domnului.