Iosua 13:9-14 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

9. dela Aroer, care este pe malurile pîrîului Arnon, și dela cetatea care este în mijlocul văii, toată cîmpia Medeba, pînă la Dibon;

10. toate cetățile lui Sihon, împăratul Amoriților, care domnea la Hesbon, pînă la hotarul copiilor lui Amon;

11. Galaadul, ținutul Gheșuriților și al Maacatiților, tot muntele Hermonului, și tot Basanul, pînă la Salca;

12. toată împărăția lui Og în Basan, care domnea în Aștarot și în Edrei, și care era singura rămășiță a Refaimiților. Moise a bătut pe acești împărați, și i-a izgonit.

13. Dar copiii lui Israel n’au izgonit pe Gheșuriți și pe Maacatiți, cari au locuit în mijlocul lui Israel pînă în ziua de azi.

14. Seminția lui Levi a fost singura căreia Moise nu i-a dat parte de moștenire; jertfele mistuite de foc înaintea Domnului, Dumnezeului lui Israel, aceasta a fost moștenirea lui, cum îi spusese El.

Iosua 13