Ioan 18:4-10 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

4. Isus, care știa tot ce avea să I se întîmple, a mers spre ei, și le-a zis: „Pe cine căutați?“

5. Ei I-au răspuns: „Pe Isus din Nazaret!“. Isus le-a zis: „Eu sînt!“. Iuda, vînzătorul, era și el cu ei.

6. Cînd le-a zis Isus: „Eu sînt“, ei s’au dat înapoi, și au căzut jos la pămînt.

7. El i-a întrebat din nou: „Pe cine căutați?“ „Pe Isus din Nazaret“, I-au zis ei.

8. Isus a răspuns: „V-am spus că Eu sînt. Deci, dacă Mă căutați pe Mine, lăsați pe aceștia să se ducă.“

9. A zis lucrul acesta ca să se împlinească vorba, pe care o spusese: „N-am pierdut pe niciunul din aceia, pe cari Mi i-ai dat.“

10. Simon Petru, care avea o sabie, a scos-o, a lovit pe robul marelui preot, și i-a tăiat urechea dreaptă. Robul acela se numea Malhu.

Ioan 18