Ioan 1:15-18 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

15. Ioan a mărturisit despre El, cînd a strigat: „El este Acela despre care ziceam eu: «Celce vine după mine, este înaintea mea, pentrucă era înainte de mine». –

16. Și noi toți am primit din plinătatea Lui, și har după har;

17. căci Legea a fost dată prin Moise, dar harul și adevărul au venit prin Isus Hristos.

18. Nimeni n’a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sînul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut.“

Ioan 1