5. ci vei muri în pace: și cum au ars mirezme pentru părinții tăi, vechii împărați, cari au fost înaintea ta, tot așa vor arde și pentru tine, și te vor jăli, zicînd: «Vai, doamne!» Căci Eu am rostit cuvîntul acesta, zice Domnul.“
6. Proorocul Ieremia a spus toate aceste cuvinte lui Zedechia, împăratul lui Iuda, la Ierusalim,
7. pe cînd oastea împăratului Babilonului lupta împotriva Ierusalimului și împotriva tuturor celorlalte cetăți ale lui Iuda, împotriva Lachisului și Azechei, căci acestea erau cetățile, cari mai rămăseseră din toate cetățile întărite ale lui Iuda.
8. Iată cuvîntul spus lui Ieremia din partea Domnului, după ce împăratul Zedechia făcuse o învoială cu tot poporul Ierusalimului, ca să vestească slobozenia robilor,
9. pentru ca fiecare să lase slobozi pe robul și roaba sa, pe Evreu și pe Evreică, și nimeni să nu mai țină în robie pe fratele său Iudeu.
10. Toate căpeteniile și tot poporul, cari făcuseră învoiala, s’au legat să lase slobozi fiecare pe robul și roaba lui, și să nu-i mai țină în robie. Ei au ascultat, și le-au dat drumul.
11. Dar mai pe urmă s’au răsgîndit, au luat înapoi pe robii și roabele, pe cari-i sloboziseră, și i-au silit să le fie iarăș robi și roabe.
12. Atunci cuvîntul Domnului a vorbit lui Ieremia din partea Domnului, astfel:
13. „Așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel: «Eu am făcut un legămînt cu părinții voștri, în ziua cînd i-am scos din țara Egiptului, din casa robiei și le-am zis:
14. «După șapte ani, fiecare din voi să lase slobod pe fratele său evreu care i se vinde lui; șase ani să-ți slujească, și apoi să-l lași slobod dela tine. Dar părinții voștri nu M’au ascultat și n’au luat aminte la Mine.