1. „Așa mi-a vorbit Domnul: «Du-te de cumpără-ți un brîu de in, și pune-l în jurul coapselor tale; dar să nu-l moi în apă!»
2. Am cumpărat brîul, după porunca Domnului, și l-am pus în jurul coapselor mele.
3. Apoi Cuvîntul Domnului mi-a vorbit a doua oară, astfel:
4. «Ia brîul, pe care l-ai cumpărat, și pe care l-ai pus în jurul coapselor tale, scoală-te, du-te la Eufrat, și ascunde-l acolo în crăpătura unei stînci.»
5. M’am dus, și l-am ascuns la Eufrat, cum îmi poruncise Domnul.
6. După mai multe zile, Domnul mi-a zis: «Scoală-te, du-te la Eufrat, și ia de acolo brîul, pe care-ți poruncisem să-l ascunzi acolo!»
7. M’am dus la Eufrat, am săpat, și am luat brîul din locul în care-l ascunsesem; dar iată că brîul era stricat și nu mai era bun de nimic.
8. Cuvîntul Domnului mi-a vorbit astfel:
9. «Așa vorbește Domnul: «Așa voi nimici mîndria lui Iuda și mîndria peste măsură de mare a Ierusalimului.
10. Poporul acesta este un popor rău: nu vrea să asculte cuvintele Mele, urmează pornirile inimii lui, și merge după alți dumnezei, ca să le slujească și să se închine înaintea lor; de aceea va ajunge întocmai ca brîul acesta, care nu mai este bun de nimic!
11. Căci, cum se lipește brîul de coapsele unui om, așa Îmi lipisem Eu toată casa lui Israel și toată casa lui Iuda, zice Domnul, ca să fie poporul Meu, Numele Meu, lauda Mea și slava Mea; dar nu M’au ascultat.