Genesa 42:4-14 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

4. Iacov n’a trimes cu ei pe Beniamin, fratele lui Iosif, de teamă să nu i se întîmple vreo nenorocire.

5. Fiii lui Israel au venit să cumpere și ei grîu, împreună cu cei ce veneau pentru acelaș lucru; căci în Canaan era foamete.

6. Iosif era mai mare în țară; el vindea grîu la tot poporul din țară. Frații lui Iosif au venit, și s’au aruncat cu fața la pămînt înaintea lui.

7. Iosif, cum a văzut pe frații săi, i-a cunoscut; dar s’a făcut că le este străin, le-a vorbit aspru, și le-a zis: „De unde veniți?“ Ei au răspuns: „Venim din țara Canaan, ca să cumpărăm merinde.“

8. Iosif a cunoscut pe frații săi, dar ei nu l-au cunoscut.

9. Iosif și-a adus aminte de visurile, pe cari le visase cu privire la ei, și le-a zis: „Voi sînteți iscoade; ați venit numai ca să cercetați locurile slabe ale țării.“

10. Ei i-au răspuns: „Nu, domnul meu; robii tăi au venit să cumpere hrană.

11. Noi toți sîntem fiii aceluiaș om; sîntem oameni de treabă, robii tăi nu sînt iscoade.“

12. El le-a zis: „Ba nu; ați venit să cercetați locurile slabe ale țării.“

13. Ei au răspuns: „Noi, robii tăi, sîntem doisprezece frați, fii ai aceluiaș om, din țara Canaan; și iată, cel mai tînăr este azi cu tatăl nostru, iar unul nu mai este în viață.“

14. Iosif le-a zis: „V’am spus că sînteți iscoade.

Genesa 42