Genesa 41:24-29 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

24. Spicele slabe au înghițit pe cele șapte spice frumoase. Am spus aceste lucruri magilor, dar nimeni nu mi le-a putut tîlmăci.“

25. Iosif a zis lui Faraon: „Ce a visat Faraon însemnează un singur lucru: Dumnezeu a arătat mai dinainte lui Faraon ce are să facă.

26. Cele șapte vaci frumoase înseamnă șapte ani; și cele șapte spice frumoase înseamnă șapte ani: este un singur vis.

27. Cele șapte vaci sfrijite și urîte, cari se suiau după cele dintîi, înseamnă șapte ani; și cele șapte spice goale, arse de vîntul de răsărit, vor fi șapte ani de foamete.

28. Astfel, după cum am spus lui Faraon, Dumnezeu a arătat lui Faraon, ce are să facă.

29. Iată, vor fi șapte ani de mare belșug în toată țara Egiptului.

Genesa 41