11. ca să ajung cu orice chip, dacă voi putea, la învierea din morți.
12. Nu că am și cîștigat premiul, sau că am și ajuns desăvîrșit; dar alerg înainte, căutînd să-l apuc, întrucît și eu am fost apucat de Hristos Isus.
13. Fraților, eu nu cred că l-am apucat încă; dar fac un singur lucru: uitînd ce este în urma mea, și aruncîndu-mă spre ce este înainte,
14. alerg spre țintă, pentru premiul chemării cerești a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.
15. Gîndul acesta dar să ne însuflețească pe toți, cari sîntem desăvîrșiți; și dacă în vreo privință sînteți de altă părere, Dumnezeu vă va lumina și în această privință.