Faptele Apostolilor 23:2-8 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

2. Marele preot Anania a poruncit celor ce stăteau lîngă el să-l lovească peste gură.

3. Atunci Pavel i-a zis: „Te va bate Dumnezeu, părete văruit! Tu șezi să mă judeci după Lege, și poruncești să mă lovească, împotriva Legii!“

4. Cei ce stăteau lîngă el, i-au zis: „Îți bați joc de marele preot al lui Dumnezeu?“

5. Și Pavel a zis: „N’am știut, fraților, că este marele preot; căci este scris: «Pe mai marele norodului tău să nu-l grăiești de rău.“

6. Pavel, ca unul care știa că o parte din adunare erau Saduchei, iar alta Farisei, a strigat în plin Sobor: „Fraților, eu sînt Fariseu, fiu de Fariseu; din pricina nădejdii în învierea morților sînt dat în judecată.“

7. Cînd a zis vorbele acestea, s’a stîrnit o neînțelegere între Farisei și Saduchei, și adunarea s’a desbinat.

8. Căci Saducheii zic că nu este înviere, nici înger, nici duh, pe cînd Fariseii le mărturisesc pe amîndouă.

Faptele Apostolilor 23