6. Apostolii și presbiterii s’au adunat laolaltă, ca să vadă ce este de făcut.
7. După ce s’a făcut multă vorbă, s’a sculat Petru și le-a zis:„Fraților, știți că Dumnezeu, de o bună bucată de vreme, a făcut o alegere între voi, ca, prin gura mea, Neamurile să audă cuvîntul Evangheliei, și să creadă.
8. Și Dumnezeu, care cunoaște inimile, a mărturisit pentru ei, și le-a dat Duhul Sfînt ca și nouă.
9. N’a făcut nici o deosebire între noi și ei, întrucît le-a curățit inimile prin credință.
10. Acum dar, de ce ispitiți pe Dumnezeu, și puneți pe grumazul ucenicilor un jug, pe care nici părinții noștri, nici noi nu l-am putut purta?
11. Ci credem că noi, ca și ei, sîntem mîntuiți prin harul Domnului Isus.“
12. Toată adunarea a tăcut, și a ascultat pe Barnaba și pe Pavel, cari au istorisit toate semnele și minunile, pe cari le făcuse Dumnezeu prin ei în mijlocul Neamurilor.