Faptele Apostolilor 13:27-47 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

27. Căci locuitorii din Ierusalim și mai marii lor n’au cunoscut pe Isus; și prin faptul că L-au osîndit, au împlinit cuvintele proorocilor, cari se citesc în fiecare Sabat.

28. Măcarcă n’au găsit în El nicio vină de moarte, totuș ei au cerut lui Pilat să-L omoare.

29. Și, dupăce au împlinit tot ce este scris despre El, L-au dat jos depe lemn, și L-au pus într’un mormînt.

30. Dar Dumnezeu L-a înviat din morți.

31. El S’a arătat, timp de mai multe zile celorce se suiseră cu El din Galilea la Ierusalim, și cari acum sînt martorii Lui înaintea norodului.

32. Și noi vă aducem vestea aceasta bună că făgăduința făcută părinților noștri,

33. Dumnezeu a împlinit-o pentru noi, copiii lor, înviind pe Isus; după cum este scris în psalmul al doilea: „Tu ești Fiul Meu, astăzi Te-am născut.“

34. Că L-a înviat din morți, așa că nu Se va mai întoarce în putrezire, a spus-o cînd a zis: „Vă voi împlini cu toată credincioșia făgăduințele sfinte, pe cari le-am făcut lui David.“

35. De aceea mai zice și în alt psalm: „Nu vei îngădui ca Sfîntul Tău să vadă putrezirea.“

36. Și David, după ce a slujit celor din vremea lui, după planul lui Dumnezeu, a murit, a fost îngropat lîngă părinții săi, și a văzut putrezirea.

37. Dar Acela, pe care L-a înviat Dumnezeu, n’a văzut putrezirea.

38. Să știți dar, fraților, că în El vi se vestește iertarea păcatelor;

39. și oricine crede, este iertat prin El de toate lucrurile de cari n’ați putut fi iertați prin Legea lui Moise.

40. Astfel, luați seama să nu vi se întîmple ce se spune în prooroci:

41. „Uitați-vă, disprețuitorilor, mirați-vă și pieriți; căci în zilele voastre, am să fac o lucrare, pe care n’o veți crede nicidecum, dacă v’ar istorisi-o cineva.“

42. Cînd au ieșit afară, Neamurile i-au rugat să le vorbească și în Sabatul viitor despre aceleași lucruri.

43. Și după ce s’a împrăștiat adunarea, mulți din Iudei și din prozeliții evlavioși au mers după Pavel și Barnaba, cari stăteau de vorbă cu ei, și-i îndemnau să stăruiască în harul lui Dumnezeu.

44. În Sabatul viitor, aproape toată cetatea s’a adunat ca să audă Cuvîntul lui Dumnezeu.

45. Iudeii, cînd au văzut noroadele, s’au umplut de pizmă, vorbeau împotriva celor spuse de Pavel, și-l batjocoreau.

46. Dar Pavel și Barnaba le-au zis cu îndrăzneală: „Cuvîntul lui Dumnezeu trebuia vestit mai întîi vouă; dar fiindcă voi nu-l primiți, și singuri vă judecați nevrednici de viața vecinică, iată că ne întoarcem spre Neamuri.

47. Căci așa ne-a poruncit Domnul: «Te-am pus ca să fii Lumina Neamurilor, ca să duci mîntuirea pînă la marginile pămîntului.“

Faptele Apostolilor 13