18. Dupăce au auzit aceste lucruri, s’au potolit, au slăvit pe Dumnezeu, și au zis: „Dumnezeu a dat deci și Neamurilor pocăință, ca să aibă viața.“
19. Ceice se împrăștiaseră, din pricina prigonirii întîmplate cu prilejul lui Ștefan, au ajuns pînă în Fenicia, în Cipru și în Antiohia, și propovăduiau Cuvîntul numai Iudeilor.
20. Totuș printre ei au fost cîțiva oameni din Cipru și din Cirena, cari au venit în Antiohia, au vorbit și Grecilor, și le-au propovăduit Evanghelia Domnului Isus.