Exodul 31:4-9 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

4. i-am dat putere să născocească tot felul de lucrări meșteșugite, să lucreze în aur, în argint și în aramă,

5. să sape în pietre și să le lege, să lucreze în lemn, și să facă tot felul de lucrări.

6. Și iată că i-am dat ca ajutor pe Oholiab, fiul lui Ahisamac, din seminția lui Dan. Am dat pricepere în mintea tuturor celor ce sînt iscusiți, ca să facă tot ce ți-am poruncit:

7. cortul întîlnirii, chivotul mărturiei, capacul ispășirii care va fi deasupra lui, și toate uneltele cortului;

8. masa cu uneltele ei, sfeșnicul de aur curat cu toate uneltele lui, altarul tămîierii;

9. altarul arderilor de tot cu toate uneltele lui, ligheanul cu piciorul lui;

Exodul 31