Exodul 28:13-19 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

13. Să faci apoi niște ferecături de aur,

14. și două lănțișoare de aur curat, pe cari să le împletești în chip de sfori; și lanțurile acestea, împletite astfel, să le pui în ferecături.

15. Să faci apoi pieptarul judecății, lucrat cu măiestrie, să-l faci din aceeaș lucrătură ca efodul; să-l faci de aur, de fir albastru, purpuriu și cărmiziu, și de in subțire răsucit.

16. Să fie în patru colțuri și îndoit; lungimea lui să fie de o palmă, și lățimea tot de o palmă.

17. În el să țeși o țesătură de pietre, și anume patru rînduri de pietre: în rîndul întîi, un sardonix, un topaz, și un smaragd;

18. în al doilea rînd, un rubin, un safir, și un diamant;

19. în al treilea rînd, un opal, un agat, și un ametist;

Exodul 28