Exodul 22:13-17 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

13. Dacă dobitocul a fost sfășiat de fiare sălbatice, îl va aduce ca dovadă, și nu va fi dator să-i înlocuiască dobitocul sfășiat.

14. Dacă un om împrumută altuia o vită, și vita își strică un mădular sau moare în lipsa stăpînului ei, va trebui s’o plăteacă.

15. Dacă stăpînul e de față, nu i-o va plăti. Dacă vita a fost dată cu chirie, prețul chiriei va fi deajuns.

16. Dacă un om înșală pe o fată nelogodită, și se culcă cu ea, îi va plăti zestrea și o va lua de nevastă.

17. Dacă tatăl nu vrea să i-o dea, el va plăti în argint prețul zestrei cuvenite fetelor.

Exodul 22