Eclesiastul 12:1-3 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

1. Dar adu-ți aminte de Făcătorul tău în zilele tinereței tale, pînă nu vin zilele cele rele și pînă nu se apropie anii, cînd vei zice: „Nu găsesc nici o plăcere în ei“;

2. pînă nu se întunecă soarele, și lumina, luna și stelele, și pînă nu se întorc norii îndată după ploaie;

3. pînă nu încep să tremure paznicii casei (mînile), și să se încovoaie cele tari (picioarele); pînă nu se opresc ceice macină (dinții), căci s’au împuținat; pînă nu se întunecă ceice se uită pe ferestre (ochii);

Eclesiastul 12