15. Și Domnul S’a arătat în cort, într’un stîlp de nor: și stîlpul de nor s’a oprit la ușa cortului.
16. Domnul a zis lui Moise: „Iată, tu vei adormi împreună cu părinții tăi. Și poporul acesta se va scula și va curvi după dumnezeii străini ai țării în care intră. Pe Mine Mă va părăsi, și va călca legămîntul Meu, pe care l-am încheiat cu el.
17. În ziua aceea, Mă voi aprinde de mînie împotriva lui. Îi voi părăsi, și-Mi voi ascunde Fața de ei. El va fi prăpădit, și-l vor ajunge o mulțime de rele și necazuri; și atunci va zice: «Oare nu m’au ajuns aceste rele din pricină că Dumnezeul meu nu este în mijlocul meu?»
18. Și Eu Îmi voi ascunde Fața în ziua aceea, din pricina tot răului pe care-l va face, întorcîndu-se spre alți dumnezei.