Daniel 4:25-37 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

25. Te vor izgoni din mijlocul oamenilor, vei locui la un loc cu fiarele cîmpului, și îți vor da să mănînci iarbă ca la boi; vei fi udat de roua cerului și șapte vremi vor trece peste tine, pînă vei cunoaște că Cel Prea Înalt stăpînește peste împărăția oamenilor și o dă cui vrea.

26. Porunca să lase trunchiul cu rădăcinile copacului, înseamnă că împărăția ta îți va rămînea ție îndată ce vei recunoaște stăpînirea Celui ce este în ceruri.

27. Deaceea, împărate, placă-ți sfatul meu! Pune capăt păcatelor tale, și trăiește în neprihănire, rupe-o cu nelegiuirile tale, și ai milă de cei nenorociți, și poate că ți se va prelungi fericirea!

28. Toate aceste lucruri s’au împlinit asupra împăratului Nebucadnețar.

29. După douăsprezece luni, pe cînd se plimba pe acoperișul palatului împărătesc din Babilon,

30. împăratul a luat cuvîntul, și a zis: „Oare nu este acesta Babilonul cel mare, pe care mi l-am zidit eu, ca loc de ședere împărătească, prin puterea bogăției mele și spre slava măreției mele?“

31. Nu se sfîrșise încă vorba aceasta a împăratului, și un glas s’a pogorît din cer și a zis: „Află, împărate Nebucadnețar, că ți s’a luat împărăția!

32. Te vor izgoni din mijlocul oamenilor, și vei locui la un loc cu fiarele cîmpului; îți vor da să mănînci iarbă ca la boi, și vor trece peste tine șapte vremi, pînă vei recunoaște că Cel Prea Înalt stăpînește peste împărăția oamenilor și că o dă cui vrea!“ –

33. Chiar în clipa aceea, s’a împlinit cuvîntul acela asupra lui Nebucadnețar. A fost izgonit din mijlocul oamenilor, a mîncat iarbă ca boii, trupul i-a fost udat de roua cerului, pînă i-a crescut părul ca penele vulturului, și unghiile ca ghiarele păsărilor.“

34. După trecerea vremii sorocite, eu, Nebucadnețar, am ridicat ochii spre cer, și mi-a venit iarăș mintea la loc. Am binecuvîntat pe Cel Prea Înalt, am lăudat și slăvit pe Cel ce trăiește vecinic, Acela a cărui stăpînire este vecinică, și a cărui împărăție dăinuiește din neam în neam.

35. Toți locuitorii pămîntului sînt o nimica înaintea Lui; El face ce vrea cu oastea cerurilor și cu locuitorii pămîntului, și nimeni nu poate să stea împotriva mîniei Lui, nici să-I zică: „Ce faci?“

36. În vremea aceea, mi-a venit mintea înapoi; slava împărăției mele, măreția și strălucirea mea mi s’au dat înapoi; sfetnicii și mai marii mei din nou m’au căutat; am fost pus iarăș peste împărăția mea, și puterea mea a crescut.

37. Acum, eu, Nebucadnețar, laud, înalț și slăvesc pe Împăratul cerurilor, căci toate lucrările Lui sînt adevărate, toate căile Lui sînt drepte, și El poate să smerească pe ceice umblă cu mîndrie!“

Daniel 4