Cîntarea Cîntărilor 4:1-5 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

1. Ce frumoasă ești, iubito, ce frumoasă ești!Ochii tăi sînt ochi de porumbiță,supt măhrama ta.Părul tău este ca o turmă de capre,poposită pe coama muntelui Galaad.

2. Dinții tăi sînt ca o turmă de oi tunse,cari ies din scăldătoare,toate cu gemeni, și nici una din ele nu este stearpă.

3. Buzele tale sînt ca un fir de cîrmîz,și gura ta este drăguță;obrazul tău este ca o jumătate de rodie,supt măhrama ta.

4. Gîtul tău este ca turnul lui David, zidit ca să fie o casă de arme;o mie de scuturi atîrnă de el,toate scuturi de viteji.

5. Amîndouă țîțele tale sînt ca doi pui de cerb, ca gemenii unei căprioare,cari pasc între crini.

Cîntarea Cîntărilor 4