2 Samuel 6:17-21 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

17. După ce au adus chivotul Domnului, l-au pus la locul lui în mijlocul cortului pe care-l ridicase David pentru chivot; și David a adus înaintea Domnului arderi de tot și jertfe de mulțămire.

18. Cînd a isprăvit David de adus arderile de tot și jertfele de mulțămire, a binecuvîntat poporul în Numele Domnului oștirilor.

19. Apoi a împărțit la tot poporul, la toată mulțimea lui Israel, bărbați și femei, fiecăruia cîte o pîne, o bucată de carne și o turtă de stafide. Și tot poporul a plecat, fiecare la casa lui.

20. David s’a întors să-și binecuvinteze casa. Mical, fata lui Saul, i-a ieșit înainte, și a zis: „Cu cîtă cinste s’a purtat azi împăratul lui Israel descoperindu-se înaintea slujnicelor supușilor lui, cum s’ar descoperi un om de nimic!“

21. David a răspuns Micalei: „Înaintea Domnului, care m’a ales mai pe sus de tatăl tău și de toată casa lui, ca să mă pună căpetenie peste poporul Domnului, peste Israel, înaintea Domnului am jucat.

2 Samuel 6