2 Împăraţi 24:5-8 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

5. Celelalte fapte ale lui Ioiachim, și tot ce a făcut el, nu sînt scrise oare în cartea Cronicilor împăraților lui Iuda?

6. Ioiachim a adormit cu părinții săi. Și, în locul lui, a domnit fiul său Ioiachin.

7. Împăratul Egiptului n’a mai ieșit din țara lui, căci împăratul Babilonului luase tot ce era al împăratului Egiptului, dela pîrîul Egiptului pînă la rîul Eufratului.

8. Ioiachin avea optsprezece ani cînd a ajuns împărat, și a domnit trei luni la Ierusalim. Mamă-sa se chema Nehușta, fata lui Elnatan, din Ierusalim.

2 Împăraţi 24