1 Petru 1:8-11 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

8. pe care voi Îl iubiți fără să-L fi văzut, credeți în El, fără să-L vedeți, și vă bucurați cu o bucurie negrăită și strălucită,

9. pentrucă veți dobîndi, ca sfîrșit al credinței voastre, mîntuirea sufletelor voastre.

10. Proorocii, cari au proorocit despre harul care vă era păstrat vouă, au făcut din mîntuirea aceasta ținta cercetărilor și căutării lor stăruitoare.

11. Ei cercetau să vadă ce vreme și ce împrejurări avea în vedere Duhul lui Hristos, care era în ei, cînd vestea mai dinainte patimile lui Hristos și slava de care aveau să fie urmate.

1 Petru 1