1 Cronici 11:19-22 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

19. El a zis: „Să mă ferească Dumnezeul meu să fac una ca aceasta! Să beau eu sîngele acestor oameni, cari s’au dus cu primejdia vieții lor? Căci cu primejdia vieții lor au adus-o.“ Și n’a voit s’o bea. Iată ce au făcut acești trei viteji.

20. Abișai, fratele lui Ioab, era căpetenia celor trei. El și-a învîrtit sulița peste trei sute de oameni, și i-a omorît; și i-a mers faima între cei trei.

21. El era cel mai cu vază din cei trei din rîndul al doilea, și a fost căpetenia lor; dar n’a ajuns pe cei trei dintîi.

22. Benaia, fiul lui Iehoiada, fiul unui om din Cabțeel, om de preț și vestit prin isprăvile lui. El a ucis cei doi lei ai Moabului. S’a pogorît în mijlocul unei gropi pentru apă, unde a ucis un leu, într’o zi cînd căzuse zăpada.

1 Cronici 11