4. Tot pământul se închină înaintea Ta și cântă în cinstea Ta, cântă Numele Tău. – (Oprire)
5. Veniți și priviți lucrările lui Dumnezeu! Ce înfricoșat este El când lucrează asupra fiilor oamenilor!
6. El a prefăcut marea în pământ uscat, și râul a fost trecut cu piciorul: atunci ne-am bucurat în El.
7. El stăpânește pe vecie, prin puterea Lui. Ochii Lui urmăresc pe neamuri, ca cei răzvrătiți să nu se mai scoale împotriva Lui! – (Oprire)
8. Binecuvântați, popoare, pe Dumnezeul nostru! Faceți să răsune lauda Lui!
9. El ne-a păstrat sufletul cu viață și n-a îngăduit să ni se clatine piciorul.