Proverbe 27:19-24 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

19. Cum răspunde în apă fața la față, așa răspunde inima omului inimii omului. –

20. După cum Locuința morților și adâncul nu se pot sătura, tot așa nici ochii omului nu se pot sătura. –

21. Ce este tigaia pentru lămurirea argintului și cuptorul pentru lămurirea aurului: aceea este bunul nume pentru un om. –

22. Pe nebun chiar dacă l-ai pisa cu pisălogul în piuă, în mijlocul grăunțelor, nebunia tot n-ar ieși din el. –

23. Îngrijește bine de oile tale și ia seama la turmele tale.

24. Căci nicio bogăție nu ține veșnic și nici cununa nu rămâne pe vecie. –

Proverbe 27