Proverbe 27:12-19 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

12. Omul chibzuit vede răul și se ascunde; dar proștii merg spre el și sunt pedepsiți. –

13. Ia-i haina, căci s-a pus chezaș pentru altul, ia-l zălog în locul unei străine. –

14. Binecuvântarea aproapelui cu glas tare dis-de-dimineață este privită ca un blestem. –

15. O streașină care picură necurmat într-o zi de ploaie, și o nevastă gâlcevitoare sunt totuna.

16. Cine o oprește, parcă oprește vântul și parcă ține untdelemnul în mâna dreaptă. –

17. După cum fierul ascute fierul, tot așa și omul ațâță mânia altui om. –

18. Cine îngrijește de un smochin va mânca din rodul lui, și cine-și păzește stăpânul va fi prețuit. –

19. Cum răspunde în apă fața la față, așa răspunde inima omului inimii omului. –

Proverbe 27