Proverbe 10:8-14 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

8. Cine are o inimă înțeleaptă primește învățăturile, dar cine are o gură nesocotită se prăpădește singur. –

9. Cine umblă fără prihană, umblă fără teamă, dar cine apucă pe căi strâmbe se dă singur de gol. –

10. Cine clipește din ochi este o pricină de întristare, și cine are o gură nesocotită se prăpădește singur. –

11. Gura celui neprihănit este un izvor de viață, dar gura celor răi ascunde silnicie. –

12. Ura stârnește certuri, dar dragostea acoperă toate greșelile. –

13. Pe buzele omului priceput se află înțelepciunea, dar nuiaua este pentru spatele celui fără minte. –

14. Înțelepții păstrează știința, dar gura nebunului este o pieire apropiată. –

Proverbe 10