Osea 10:7-14 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

7. S-a dus Samaria și împăratul ei ca o țăpligă pe fața apelor.

8. Înălțimile din Bet-Aven, unde a păcătuit Israel, vor fi nimicite; spini și mărăcini vor crește pe altarele lor. Și vor zice munților: „Acoperiți-ne!”, și dealurilor: „Cădeți peste noi!”

9. „Din zilele Ghibei ai păcătuit, Israele! Acolo au stat ei, ca războiul făcut împotriva celor răi să nu-i apuce la Ghibeea.

10. Îi voi pedepsi când voi vrea, și se vor strânge popoare împotriva lor, când îi voi pedepsi pentru îndoita lor nelegiuire!

11. Efraim este o mânzată învățată la jug, căreia îi place să treiere grâul, și i-am cruțat gâtul său cel frumos; dar acum voi înjuga pe Efraim, Iuda va ara, și Iacov îi va grăpa.”

12. Semănați potrivit cu neprihănirea, și veți secera potrivit cu îndurarea. Desțeleniți-vă un ogor nou! Este vremea să căutați pe Domnul, ca să vină și să vă plouă mântuire.

13. Ați arat răul, ați secerat nelegiuirea și ați mâncat rodul minciunii. Căci te-ai încrezut în carele tale de luptă, în numărul oamenilor tăi viteji.

14. De aceea se va stârni o zarvă împotriva poporului tău și toate cetățuile tale vor fi nimicite, cum a nimicit în luptă Șalman-Bet-Arbel, când mama a fost zdrobită împreună cu copiii ei.

Osea 10