Numeri 1:1-3 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

1. Domnul a vorbit lui Moise în pustiul Sinai, în Cortul întâlnirii, în cea dintâi zi a lunii a doua, în al doilea an după ieșirea lor din țara Egiptului. El a zis:

2. „Faceți numărătoarea întregii adunări a copiilor lui Israel, după familiile lor, după casele părinților lor, numărând pe cap numele tuturor bărbaților,

3. de la vârsta de douăzeci de ani în sus, pe toți cei din Israel care sunt în stare să poarte armele; să le faceți numărătoarea după cetele lor, tu și Aaron.

Numeri 1