7. Moise a zis lui Aaron: „Apropie-te de altar; adu-ți jertfa ta de ispășire și arderea ta de tot și fă ispășire pentru tine și pentru popor; adu și jertfa poporului și fă ispășire pentru el, cum a poruncit Domnul.”
8. Aaron s-a apropiat de altar și a înjunghiat vițelul pentru jertfa lui de ispășire.
9. Fiii lui Aaron i-au adus sângele la el; el și-a înmuiat degetul în sânge, a uns coarnele altarului, iar celălalt sânge l-a turnat la picioarele altarului.
10. A ars pe altar grăsimea, rinichii și prapurul ficatului de la vițelul pentru jertfa de ispășire, cum poruncise lui Moise, Domnul.
11. Iar carnea și pielea le-a ars în foc, afară din tabără.
12. A înjunghiat apoi arderea de tot. Fiii lui Aaron i-au adus sângele la el, și el l-a stropit pe altar de jur împrejur.