Leviticul 9:3-6 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

3. Să vorbești copiilor lui Israel și să le spui: „Luați un țap pentru jertfa de ispășire, un vițel și un miel de un an și fără cusur pentru arderea de tot;

4. un taur și un berbec pentru jertfa de mulțumire, ca să-i jertfiți înaintea Domnului, și un dar de mâncare frământat cu untdelemn. Căci azi vi Se va arăta Domnul.”

5. Ei au adus înaintea Cortului întâlnirii tot ce poruncise Moise; și toată adunarea s-a apropiat și a stat înaintea Domnului.

6. Moise a zis: „Să faceți ce a poruncit Domnul; și vi se va arăta slava Domnului.”

Leviticul 9