Judecători 9:14-19 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

14. Atunci toți copacii au zis spinului: „Vino, tu, și împărățește peste noi.”

15. Și spinul a răspuns copacilor: „Dacă, în adevăr, vreți să mă ungeți ca împărat al vostru, veniți și adăpostiți-vă sub umbra mea; altfel, să iasă un foc din spin și să mistuie cedrii Libanului.”

16. Acum, oare cu adevărat și cu toată curăția ați lucrat voi, făcând împărat pe Abimelec? Ați arătat voi bunăvoință față de Ierubaal și de casa lui? V-ați purtat voi oare cu el potrivit cu slujba pe care v-a făcut-o? –

17. Căci tatăl meu s-a luptat pentru voi; și-a pus viața în primejdie și v-a izbăvit din mâna lui Madian;

18. și voi v-ați ridicat împotriva casei tatălui meu, i-ați ucis fiii, șaptezeci de oameni, pe aceeași piatră, și ați făcut împărat peste locuitorii din Sihem pe Abimelec, fiul roabei lui, pentru că este fratele vostru. –

19. Dacă, în adevăr și cu toată curăția, v-ați purtat voi astăzi față de Ierubaal și casa lui, bine! Abimelec să fie bucuria voastră, și voi să fiți bucuria lui!

Judecători 9