1. Samson a plecat la Gaza; acolo a văzut o curvă și a intrat la ea.
2. S-a spus oamenilor din Gaza: „Samson a venit aici.” Și l-au înconjurat și au pândit toată noaptea la poarta cetății. Au stat liniștiți toată noaptea și au zis: „Când se va lumina de ziuă, îl vom omorî.”
3. Samson a rămas culcat până la miezul nopții. Pe la miezul nopții, s-a sculat și a apucat porțile cetății cu amândoi stâlpii, le-a scos împreună cu zăvorul, le-a pus pe umeri și le-a dus pe vârful muntelui din fața Hebronului.
4. După aceea, a iubit pe o femeie în valea Sorec. Ea se numea Dalila.
5. Domnitorii filistenilor s-au suit la ea și i-au zis: „Înduplecă-l și află de unde-i vine puterea lui cea mare și cum am putea să-l biruim, ca să-l legăm și să-l slăbim, și-ți vom da fiecare câte o mie o sută de sicli de argint.”
6. Dalila a zis lui Samson: „Spune-mi, te rog, de unde-ți vine puterea ta cea mare și cu ce ar trebui să fii legat ca să fii biruit.”
7. Samson i-a zis: „Dacă aș fi legat cu șapte funii noi, care să nu fie uscate încă, aș slăbi și aș fi ca orice alt om.”
8. Domnitorii filistenilor au adus Dalilei șapte funii noi, neuscate încă. Și ea l-a legat cu funiile acestea.
9. Iar niște oameni stăteau la pândă la ea, într-o odaie. Ea i-a zis: „Filistenii sunt asupra ta, Samson!” Și el a rupt funiile, cum se rupe o ață de câlți când se atinge de foc. Și astfel n-au știut de unde-i venea puterea.