1. După Abimelec, s-a sculat Tola, fiul lui Pua, fiul lui Dodo, bărbat din Isahar, ca să izbăvească pe Israel; el locuia la Șamir, pe muntele lui Efraim.
2. Tola a fost judecător în Israel douăzeci și trei de ani; apoi a murit și a fost îngropat la Șamir.
3. După el, s-a sculat Iair, galaaditul, care a fost judecător în Israel douăzeci și doi de ani.
4. El avea treizeci de fii, care călăreau pe treizeci de mânji de măgari și stăpâneau treizeci de cetăți, numite și azi cetățile lui Iair și așezate în țara Galaadului.