Isaia 65:1-5 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

1. „Eram gata să răspund celor ce nu întrebau de Mine, eram gata să fiu găsit de cei ce nu Mă căutau; am zis: „Iată-Mă, iată-Mă!” către un neam care nu chema Numele Meu.

2. Mi-am întins mâinile toată ziua spre un popor răzvrătit care umblă pe o cale rea, în voia gândurilor lui!

3. Spre un popor care nu contenește să Mă mânie în față aducând jertfe în grădini și arzând tămâie pe cărămizile de pe acoperiș;

4. care locuiește în morminte și petrece noaptea în peșteri mâncând carne de porc și având în străchini bucate necurate,

5. și care totuși zice: „Dă-te înapoi, nu te apropia de mine, căci sunt sfânt!”… Asemenea lucruri sunt un fum în nările Mele, un foc care arde necontenit!

Isaia 65