5. Eu sunt Domnul, și nu mai este altul, afară de Mine nu este Dumnezeu. Eu te-am încins, înainte ca tu să Mă cunoști.
6. Ca să se știe, de la răsăritul soarelui până la apusul soarelui, că afară de Mine nu este Dumnezeu: Eu sunt Domnul, și nu este altul.
7. Eu întocmesc lumina și fac întunericul, Eu dau propășirea și aduc restriștea, Eu, Domnul, fac toate aceste lucruri.
8. Să picure cerurile de sus și să plouă norii neprihănirea! Să se deschidă pământul, să dea din el mântuirea și să iasă totodată din el izbăvirea! Eu, Domnul, fac aceste lucruri.”
9. Vai de cine se ceartă cu Făcătorul său! – Un ciob dintre cioburile pământului! – Oare lutul zice el celui ce-l fățuiește: „Ce faci?”, și lucrarea ta zice ea despre tine: „El n-are mâini”?
10. Vai de cine zice tatălui său: „Pentru ce m-ai născut?”, și mamei sale: „Pentru ce m-ai făcut?”
11. Așa vorbește Domnul, Sfântul lui Israel și Făcătorul său: „Vrea cineva să Mă întrebe asupra viitorului, să-Mi poruncească pentru copiii Mei și pentru lucrarea mâinilor Mele?