27. Dacă zic: „Vreau să-mi uit suferințele, să-mi las întristarea și să fiu voios”,
28. sunt îngrozit de toate durerile mele. Știu că nu mă vei scoate nevinovat.
29. Și dacă voi fi judecat vinovat, pentru ce să mă mai trudesc degeaba?
30. Chiar dacă m-aș spăla cu zăpadă, chiar dacă mi-aș curăța mâinile cu leșie,
31. Tu tot m-ai cufunda în mocirlă, de s-ar scârbi până și hainele de mine!
32. Căci El nu este un om ca mine, ca să-I pot răspunde și să mergem împreună la judecată.
33. Nici nu este vreun mijlocitor între noi, care să-și pună mâna peste noi amândoi.
34. Să-Și tragă însă varga deasupra mea și să nu mă mai tulbure spaima Lui.
35. Atunci voi vorbi și nu mă voi teme de El. Altfel, nu sunt stăpân pe mine.