Iov 41:12-26 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

12. Vreau să mai vorbesc iarăși de mădularele lui și de tăria lui, și de frumusețea întocmirii lui.

13. Cine-i va putea ridica veșmântul? Cine va putea pătrunde între fălcile lui?

14. Cine va putea deschide porțile gurii lui? Șirurile dinților lui cât sunt de înspăimântătoare!

15. Scuturile lui mărețe și puternice, sunt unite împreună ca printr-o pecete;

16. se țin unul de altul, și nici aerul n-ar putea trece printre ele.

17. Sunt ca niște frați care se îmbrățișează, se apucă și rămân nedespărțiți.

18. Strănuturile lui fac să strălucească lumina; ochii lui sunt ca geana zorilor.

19. Din gura lui țâșnesc flăcări, scapără scântei de foc din ea.

20. Din nările lui iese fum, ca dintr-un vas care fierbe, ca dintr-o căldare fierbinte.

21. Suflarea lui aprinde cărbunii, și gura lui aruncă flăcări.

22. Tăria lui stă în grumaz, și înaintea lui sare groaza.

23. Părțile lui cele cărnoase se țin împreună, ca turnate pe el, neclintite.

24. Inima lui este tare ca piatra, tare ca piatra de moară care stă dedesubt.

25. Când se scoală el, tremură vitejii, și spaima îi pune pe fugă.

26. Degeaba este lovit cu sabia; căci sulița, săgeata și pavăza nu folosesc la nimic.

Iov 41