6. El nu lasă pe cel rău să trăiască și face dreptate celui nenorocit.
7. Nu-Și întoarce ochii de asupra celor fără prihană și-i pune pe scaunul de domnie cu împărații, îi așază pentru totdeauna ca să domnească.
8. Se întâmplă să cadă în lanțuri și să fie prinși în legăturile nenorocirii?
9. Le pune înainte faptele lor, fărădelegile lor, mândria lor.
10. Îi înștiințează ca să se îndrepte, îi îndeamnă să se întoarcă de la nelegiuire.
11. Dacă ascultă și se supun, își sfârșesc zilele în fericire și anii în bucurie.
12. Dacă n-ascultă, pier uciși de sabie, mor în orbirea lor.
13. Nelegiuiții se mânie, nu strigă către Dumnezeu când îi înlănțuie;
14. își pierd viața în tinerețe, mor ca cei desfrânați.
15. Dar Dumnezeu scapă pe cel nenorocit prin nenorocirea lui, și prin suferință îl înștiințează.
16. Și pe tine te va scoate din strâmtorare, ca să te pună la loc larg, în slobozenie deplină, și masa ta va fi încărcată cu bucate gustoase.
17. Dar dacă-ți aperi pricina ca un nelegiuit, pedeapsa este nedezlipită de pricina ta.
18. Supărarea să nu te împingă la batjocură, și mărimea prețului răscumpărării să nu te ducă în rătăcire!
19. Oare ar ajunge strigătele tale să te scoată din necaz și chiar toate puterile pe care le-ai putea desfășura?
20. Nu suspina după noapte, care ia popoarele din locul lor.
21. Ferește-te să faci rău, căci suferința te îndeamnă la rău.