Iov 34:11-18 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

11. El dă omului după faptele lui, răsplătește fiecăruia după căile lui.

12. Nu, negreșit, Dumnezeu nu săvârșește fărădelegea; Cel Atotputernic nu calcă dreptatea.

13. Cine L-a însărcinat să cârmuiască pământul? Cine I-a dat lumea în grija Lui?

14. Dacă nu S-ar gândi decât la El, dacă Și-ar lua înapoi duhul și suflarea,

15. tot ce este carne ar pieri deodată, și omul s-ar întoarce în țărână.

16. Dacă ai pricepere, ascultă lucrul acesta, ia aminte la glasul cuvintelor mele!

17. Oare ar putea să domnească un vrăjmaș al dreptății? Și vei osândi tu pe Cel drept, pe Cel puternic,

18. care strigă către împărați: „Netrebnicilor!” Și către domnitori: „Nelegiuiților!”

Iov 34