24. Dar cel ce se prăbușește nu-și întinde mâinile? Cel în nenorocire nu cere ajutor?
25. Nu plângeam eu pe cel amărât? N-avea inima mea milă de cel lipsit?
26. Mă așteptam la fericire, și când colo, nenorocirea a venit peste mine; trăgeam nădejde de lumină, și când colo, a venit întunericul.
27. Îmi fierb măruntaiele fără încetare, m-au apucat zilele de durere.
28. Umblu înnegrit, dar nu de soare. Mă scol în plină adunare și strig ajutor.
29. Am ajuns frate cu șacalii, tovarăș cu struții.
30. Pielea mi se înnegrește și cade, iar oasele îmi ard și se usucă.
31. Harpa mea s-a prefăcut în instrument de jale, și cavalul meu scoate sunete plângătoare.