16. Și acum, mi se topește sufletul în mine, și m-au apucat zilele suferinței.
17. Noaptea mă pătrunde și-mi smulge oasele, durerea care mă roade nu încetează.
18. De tăria suferinței, haina își pierde fața, mi se lipește de trup ca o cămașă.
19. Dumnezeu m-a aruncat în noroi și am ajuns ca țărâna și cenușa.
20. Strig către Tine, și nu-mi răspunzi; stau în picioare, și nu mă vezi.
21. Ești fără milă împotriva mea, lupți împotriva mea cu tăria mâinii Tale.
22. Mă ridici, îmi dai drumul pe vânt și mă nimicești cu suflarea furtunii.
23. Căci știu că mă duci la moarte, în locul unde se întâlnesc toți cei vii.
24. Dar cel ce se prăbușește nu-și întinde mâinile? Cel în nenorocire nu cere ajutor?
25. Nu plângeam eu pe cel amărât? N-avea inima mea milă de cel lipsit?
26. Mă așteptam la fericire, și când colo, nenorocirea a venit peste mine; trăgeam nădejde de lumină, și când colo, a venit întunericul.
27. Îmi fierb măruntaiele fără încetare, m-au apucat zilele de durere.
28. Umblu înnegrit, dar nu de soare. Mă scol în plină adunare și strig ajutor.
29. Am ajuns frate cu șacalii, tovarăș cu struții.
30. Pielea mi se înnegrește și cade, iar oasele îmi ard și se usucă.