13. Alții sunt vrăjmași ai luminii, nu cunosc căile ei, nu umblă pe cărările ei.
14. Ucigașul se scoală în revărsatul zorilor, ucide pe cel sărac și lipsit, și noaptea fură.
15. Ochiul preacurvarului pândește amurgul: „Nimeni nu mă va vedea”, zice el, și își pune o maramă pe față.
16. Noaptea sparg casele, ziua stau închiși; se tem de lumină.
17. Pentru ei, dimineața este umbra morții, și când o văd, simt toate spaimele morții.
18. Dar nelegiuitul alunecă ușor pe fața apelor, pe pământ n-are decât o parte blestemată și niciodată n-apucă pe drumul celor vii!
19. Cum sorb seceta și căldura apele zăpezii, așa înghite Locuința morților pe cei ce păcătuiesc.
20. Pântecele mamei îl uită, viermii se ospătează cu el, nimeni nu-și mai aduce aminte de el! Nelegiuitul este sfărâmat ca un copac,
21. el, care pradă pe femeia stearpă și fără copii, el care nu face niciun bine văduvei!…
22. Și totuși Dumnezeu, prin puterea Lui, lungește zilele celor silnici, și iată-i în picioare când nu mai trăgeau nădejde de viață;
23. El le dă liniște și încredere, are privirile îndreptate spre căile lor.
24. S-au ridicat; și într-o clipă nu mai sunt, cad, mor ca toți oamenii, sunt tăiați ca spicele coapte.
25. Nu este așa? Cine mă va dovedi de minciună, cine-mi va nimici cuvintele mele?”